CHEILE OLTEȚULUI

CHEILE OLTEȚULUI se întind pe o distanţă de numai 1,5 km, dar sunt deosebit de pitoreşti, cu pereţi verticali,  situaţi  la o depărtare de 4,5  m unul de celălalt la partea inferioară a văii şi de 10-20 m la partea superioară.  În Cheile Olteţului se află intrarea în Peştera Polovragi, cheile fiind străbătute pe toată lungimea lor de un drum forestier, care în anumite porţiuni a fost  săpat în stâncă, iar stânca formează un fel de copertină, sporind pitorescul văii. Cheile Oltețului și Peștera Polovragi alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV IUCN (rezervație naturală de tip mixt). Aria naturală se află în Munții Căpățânii (grupă muntoasă a Munților Șureanu-Parâng-Lotrului, aparținând lanțului carpatic al Meridionalilor), în extremitatea nord-estică a județului Gorj, pe teritoriul administrativ al comunei Polovragi. Aria protejată este inclusă în situl de importanță comunitară – Nordul Gorjului de Est și reprezintă o zonă carstică (cheiuri și grote) săpate în calcare jurasice de apele Oltețului, cu o gamă diversă de floră și faună specifică Carpaților Meridionali.

CHEILE GALBENULUI

CHEILE GALBENULUI au versanţii îndepărtaţi, cu scurgeri de grohotişuri, aspect care demonstrează un proces intens de degradare a rocilor. Sunt situate în arealul Parâng-Olteț, la 3 km de Comuna Baia de Fier, în partea de nord-est a județului Gorj, fiind străbătute de râul Galbenului, turistul având ocazia de a vizita și Peștera Muierilor. Cheile Galbenului se întind pe o lungime de aproape 2 km, acestea nefiind extrem de înguste, dar cu pereți abrupți, la baza cărora s-au acumulat imense aliniamente de pietre (grohotișuri), plasate în zona de luncă largă a cheilor. Pe langă măreția și pitorescul acestor locuri, turiștii mai pot aborda numeroase trasee de alpinism și escaladat.

sursa: http://www.turismland.ro

PEȘTERA MUIERII

PEȘTERA MUIERII este situată în versantul drept al Cheilor Galbenului, cu o altitudine de 751 m, în Munţii Parâng, având o lungime de 3.566 m, dispusă pe patru nivele. Peştera Muierii este prima peşteră electrificată din România. Numele peşterii a fost dat de localnici datorită faptului că în timpul unor lupte în apropiere, bărbaţii plecau să înfrunte năvălitorii, iar muierile şi copiii se adăposteau în peşteră.

În peşteră se găsesc o serie de formaţiuni de stalagmite și stalagtite, care au primit denumiri în funcție de forma pe care au căpatat-o: Orgă, Domul Mic, Sala Altarului, Vălul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare, Cadâna, Moş Crăciun, Dropia, Uliul Rănit, iar, datorită scurgerilor de oxizi de fier ce au dat unui loc o coloratură ruginie, aceasta se numește  Stânca Însângerată.  În galeria principală se află o zonă în care podeaua peşterii are numeroase bazine, uneori, mai ales primăvara, pline cu apă, ce poartă numele de Bazinele Mari. Din Sala Turcului se desprinde spre dreapta Galeria Urşilor, unde s-au găsit numeroase fosile, resturi scheletice şi peste 100 de cranii ale ursului de peşteră (Ursus Spelaeus), specie dispărută, dar şi alte resturi scheletice de hiene, lei, vulpi, capre sălbatice, lupi, mistreţi, fosile care dovedesc şi modificări climatice din îndepărtatele ere geologice.

Peştera se află pe teritoriul comunei Baia de Fier (560 m. altitudine). Documente istorice atestă că de aici se extrăgea fierul, de unde şi toponimicul aşezării.

TRANSALPINA

TRANSALPINA, denumită și ,,Drumul regelui,, ori Drumul printre nori,, sau ,,Poteca Dracului” este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m) din Munții Parâng,.Vechiul drum, al dacilor și al romanilor, al transhumanței, al miturilor și legendelor, care leagă Ardealul de Oltenia, străbate patru județe – Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba, traversând Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de aproximativ 20 de km, în județul Vâlcea, unde se prezintă ca o adevărată „șosea de creastă”, trecând la mică distanță de patru dintre cele mai înalte vârfuri montane din țara noastră și anume Dengheru (2.084 m), Păpușa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) și Muntinu (2.062 m).Transalpina sau DN 67C are o lungime totală de 148 km între DN 67 Bengești – Ciocadia, Gorj și DN1/DN7 (Sebeș, Sibiu).

Defileul Jiului

Defileul Jiului, având o lungime de 30 km, este unul dintre cele mai spectaculoase şi sălbatice defilee din Carpaţi. Şoseaua şi calea ferată ce trec peste sectoare de vale adâncă, străbătând sectoare cu viaducte şi tunele constituie ele însele o atracţie turistică. Parcul Naţional „Defileul Jiului” ocupă o suprafaţă de 11.127 de hectare fiind localizat pe valea Jiului între munţii Vâlcan şi munţii Parâng.

Zona Runcu – Cheile Sohodolului

Zona Runcu – Cheile Sohodolului, localizată în bazinele hidrografice al râurilor Jaleşul (Sohodol) şi Bâlta, regiunea beneficiază de un mediu natural spectaculos cu obiective unicat în zona de sud a Carpaţilor. Complexul carstic Runcu – Bâlta cuprinde sectoare de chei – Cheile Sohodolului, Cheile Vidrelor, Cheile Bulzurilor, Cheile Bâltei (Gropului Sec); peşteri-Peştera Pătrunsă, peştera Popii, Peştera Gârla Vacii, Peştera cu lilieci, Nările; avenuri; izbucuri-Jaleşului, Pătrunsa şi Picuiel Muşchiat, Vâlceaua; ponor uri-Fuşteica, Gârla Vacii şi platouri de o deosebită frumuseţe peisagistică – Lunca Prilejelor. Dintre toate aceste obiective puţine sunt marcate şi evidenţiate prin prezentări. Complexul Cheile Runcului (Cheile Sohodolului, Cheile Vidrelor, Cheile Bulzurilor) se desfăşoară pe 12 km lungime, între comuna Runcu şi Poiana Contului. Sohodolul formează un fenomen natural rar, tunelul natural al Nărilor, o peşteră formată din două galerii de 70 m lungime fiecare, cu secţiuni circulare şi triunghiulare de o perfectă armonie. Cheile sunt considerate o adevărată provocare pentru alpinişti, înălţimile pereţilor care ajung la 200 m. faţă de vale. Aici se pot vedea unele din cele mai remarcabile câmpuri de lapiezuri şi avenuri din Carpaţii Meridionali. În zona de deal există un fenomen de relief rar reprezentat de relief pe argile roşii tăiate de ravene, cu o mare varietate de forme sculpturale. Regiunea beneficiază de câteva aşezări cu o bogată viaţă rurală: localitatea Runcu-sat de oieri şi pomicultori; Arcani-localitate viticolă; Leleşti economie pomi-viticolă; Dobriţa, Suseni, Bâlta, Valea Mare – localităţi centre de creştere a animalelor. În localităţile Arcani și Dobriţa, se pot vizita expoziţii despre trecutul şi prezentul zonei.

Zona carstică Tismana – Pocruia

Zona carstică Tismana – Pocruia se constituie ca una turistică încă din anii 80 ai secolului trecut când localitatea Tismana a fost declarată localitate turistică rurală. Zona grupează în limitele turistice ale Munţilor Vâlcan, zona montană Oslea-Păltiniş şi platoul carstic din zona Tismana – Pocruia. În platoul Tismana-Pocruia întâlnim o succesiune de rezervaţii naturale şi ştiinţifice. Pe raza comunei Tismana, la altitudinea de 350 – 600 m, se află, pe o suprafaţă de circa 60 ha, o rezervaţie de castani comestibili ce reprezintă o insulă de vegetaţie submediteraneană. Fondul forestier şi peisagistic bogat este completat de Dumbrava Tismana, rezervaţia Cioclovina, Cotul cu aluni, Cornetu Pocruiei şi Izvoarele Izvarnei. În zona satelor Pocruia şi Tismana cresc iasomia, mojdreanul, liliacul sălbatic, toate de origine sudică, elemente floristice de interes pentru perioada de primăvară. În această zonă de platou poate fi extins turismul pentru drumeţie şi agrement. Zona montană Oslea  – Paltinişul poate fi considerată o zonă ideală pentru drumeţie montană şi turism sportiv, având accesibilitate bună. Tismana este de asemenea locul unde apar mai multe peşteri, urmare a petrografiei regiunii şi a liniilor de abrupturi spre care se pot realiza deschideri laterale. Interesantă este Peştera Tismana, cunoscută sub denumirea de „Peştera Tezaurului”, din apropierea mănăstirii Tismana, peşteră din care ţâşneşte un şuvoi de apă ce formează o cădere de 50 m înălţime. În acest moment peştera este importantă din punct de vedere hidrologic şi biospeologic. De asemenea, mai există, pe valea Tismana, încă două peşteri în Piatra Pocruia care nu sunt intrate în circuitul turistic, fiind amplasate în zona înaltă. Spre est platoul Topeşti-Vâlcele ascunde mai multe peşteri între care cea de la Gura Plaiului este cea mai importantă. Întreg bazinul hidrografic al râului Tismana însumează 20 de peşteri de diverse forme şi aspecte. Turismul religios se bazează pe prezenţa, în zona montană, a Mănăstirii Tismana, monument de arhitectură religioasă feudală, ridicată pe la sfârşitul sec. al XIV-lea (1377-1378). Mânăstirea se constituie şi într-un punct de plecare spre Vârful Cioclovina şi Schiturile Mănăstirii Tismana (Adormirea Maicii Domnului-Cioclovina I şi Schimbarea la Faţă-Cioclovina II.  În acelaşi timp, localitatea Tismana este şi un renumit centru al artei populare, în special al ţesăturilor şi al portului popular, foarte cunoscute fiind, până de curând, covoarele gorjeneşti ţesute aici. La 15 august, de sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”, în fiecare an, se ţine aici un mare târg (nedeie), ce reuneşte populaţia din aşezările învecinate şi chiar de peste munţi.

Zona Şuşiţa-Schela Valea Şuşiţa

Zona Şuşiţa-Schela Valea Şuşiţa grupează localităţile Stăneşti, Alexeni, Curpen, Vaidei, după care se intră în sălbaticele chei ale acestui râu, lungi de peste 2 km. De aici, porneşte spre Munţii Vâlcan, drumul Neamţului, pe unde treceau Carpaţii carele negustorilor din Ţara Nemţească. Accesul în zonă se poate face pe valea râului Cartianul sau pe vechiul drum spre pasul Vâlcan. Locurile sunt unice şi prin aspectele etno-folclorice extrem de interesante, fie pentru turistul simplu, fie pentru folclorist sau etnograf şi istoric. La Curpen, Rugi, Vaidei încă se mai ţin hore după obiceiuri vechi iar oamenii încă se mai îmbracă în vechiul port, alcătuit din haine ţesute şi cusute în case. Predomină dintre culori albul, negrul şi roşul, obţinute din plante şi minerale argiloase.

Există mai multe atracţii în această zonă cu un potențial turistic imens. Cascada Văidei, Cheile Ţuţuroiului şi Pietrele lui Dan sunt doar câteva obiective naturale ce îmbogăţesc peisajul de pe valea Şuşiţei Verzi.

Zona Crasna

Zona Crasna, specificul zonei este reprezentat de amplasarea ei într-un relief submontan mai înalt decât restul regiunilor turistice ale judeţului, clima sa fiind propice practicării agroturismului pe tot timpul anului. Zona mai înaltă determină un climat mai răcoros vara şi mai cald iarna faţă de zonele depresionare învecinate unde aerul rece staţionează. În general este o zonă bine împădurită cu un domeniu de agrement vast. De asemenea vânătoarea poate reprezenta o resursă importantă a regiunii. Din punct de vedere climatologic, zona este ferită de curenţi reci, având o climă mai blândă faţă de regiunile înconjurătoare, un climat de adăpost, climat cu influenţă submediteraneană, fapt dovedit de speciile de floră şi faună adecvate acestui tip climateric. Regiunea cuprinde şi o subregiune montană cu un larg domeniu schiabil cuprins în zona Parângul Mare şi zona Molidvişul. Cele două domenii schiabile pot fi legate de centrul Crasna prin drumul ce urcă pe muntele Chiciura Mocirlelor şi prin cel de valea Blahniţei. Deschiderea acestor drumuri montane poate favoriza şi construirea unor facilităţi de vacanţă pe poalele sudice ale dealului Mocirlelor. Realizarea unor facilităţi de schi şi turism montan, în domeniul Molidvişul, la 1600 m. altitudine şi Parângul Mare, la 2000 m. altitudine, pot fi realizate în următorii 10 ani. Caracteristica principală ar fi reprezentată de pârtii de schi cu lungime mare şi pantă mai accentuată cu grad de dificultate ridicat. Localitatea Crasna, centru al acestei regiuni, este situată la gura văii Blahniţei fiind punct de acces spre domeniul schiabil. Resursele naturale pentru zona submontană sunt acelea care pot fi valorificate direct, ca parte a produsului turistic. Cursurile de apă din zonă pot fi folosite pentru promovarea turismului de odihnă, pentru diversificarea gamei de servicii de agrement. De asemenea, fondul cinegetic şi piscicol poate genera vânătoarea şi pescuitul sportiv, pădurile din zonele montane şi submontane, frumuseţea peisajului, rezervaţiile naturale favorizează drumeţia, turismul itinerant sau turismul de sejur într-un cadru natural nepoluant. Turismul cultural poate fi dezvoltat pe baza prezenţei mânăstirii Crasna, situată într-o zonă deosebit de pitorească, dar şi a schitului vechi, ctitorie din 1636. De interes în regiune sunt şi bisericile de lemn din localităţile Cărpiniş şi Stănceşti-Larga

Zona Văii Motrului şi Motrului Sec

Zona Văii Motrului şi Motrului Sec localizată în Piatra Mare a Cloşanilor, în împrejurimile vârfului Munţilor Mehedinţi, masiv înalt de 1420 m. este caracterizată printr-un peisaj deosebit de atractiv şi o multitudine de fenomene crstice. prezentând mai puţin interes speoturistic. În satul Cloşani există peştera cu acelaşi nume, peşteră formată din două galerii fosile, totalizând 1.100 m lungime. Prin varietatea şi bogăţia formaţiunilor sale, Peştera Cloşani este cea mai frumoasă şi interesantă din această zonă. Vizitarea ei se face numai cu aprobare din partea Institutului de Cercetări Speologice „Emil Racoviţă” din Bucureşti, peştera fiind declarată rezervaţie pentru cercetări; Zona deţine alte încă 3 peşteri, Lazului, Martel şi Cioaca cu Brebenei, însă acestea sunt localizate în zone mai greu accesibile iar accesul în interior este foarte dificil. Din punct de vedere al turismului ecologic, zona dispune şi de o rezervaţie mixtă – Piatra Cloşanilor, cu rol peisagistic şi una forestieră – Pădurea Gorganu. De asemenea lacul hidroenergetic Valea Mare constituie un avantaj major pentru dezvoltarea în zonă a unor dotări pentru agrement, pescuit şi activităţi sportive cu accent pe turismul pentru relaxare şi odihnă. Valea Motrului cuprinde, de asemenea, obiective turistice antropice, ca expresie a unei istorii şi tradiţii vechi. Localitatea Padeş situată în Munţii Vâlcan, spre deosebire de zona Cloşani situată în Munţii Mehedinţi, reprezintă principalul centru al zonei pentru turism cultural, istoric şi religios. Padeş este localitatea de unde a pornit revoluţia modernă de la 1821, constituind astfel un interes major pentru cei fascinaţi de mituri istorice. Un alt avantaj este păstrarea unor meşteşuguri legate de prelucrarea lemnului şi creşterea animalelor.

Cheile Corcoaiei

Cheile Corcoaiei, alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Gorj, pe teritoriul administrativ al comunei Padeș. Aria naturală cu o suprafață de 34 hectare, se află în Munții Mehedinți (grupare montană în Carpații Meridionali), pe teritoriul comunei Padeș, în nord-estul satului Cerna-Sat. Cheile au apărut prin sfredelirea sâmburelui calcaros al Corcoaiei de către apele Cernei. Deşi au numai 300 m lungime, Cheile Corcoaiei impresionează prin pereţii care depăşesc 100 m înălţime şi se apropie până la 5 m la bază. Apele tumultuoase au săpat un canal şerpuit, ovoidal, vechi tunel subteran de presiune. Câţiva mojdreni şi fagi pitici se caţără timid pe pereţii cheilor, alături de silueta gingaşă a câtorva ramuri de soc roşu. Decorul natural deosebit a stimulat imaginaţia populară, care a explicat formarea cheilor prin spintecarea muntelui cu sabia de către eroul mitic Iovan Iorgovan. Pasămite aici, în această încuietoare de piatră, s-a înţepenit balaurul fugărit de Iovan Iorgovan, de l-a putut ajunge voinicul din urmă şi i-a retezat pe rând, toate capetele. Cheile Corcoaiei reprezintă un obiectiv turistic major al Văii Cernei şi pot fi vizitate numai în timpul apelor scăzute. Poteca din chei este prevăzută cu balustradă metalică, pentru protejarea turiştilor de accidente nedorite.

sursa: https://banatulmontan.wordpress.com/

Bazinul râului Bistriţa

Bazinul râului Bistriţa, reprezintă zona cea mai puţin antropizată şi afectată de intervenţii ale omului în natură dintre toate zonele montane din Munţii Vâlcan. Pe Valea râului Bistriţa se succed două sectoare de chei destul de înguste, prin care se desfăşoară o şosea parţial asfaltată ce înaintează până la lacul de acumulare Vâja, situat între abrupturi stâncoase. Mai sus, valea se deschide, iar pantele cresc în zona lacului Clocotiş. Comuna Peştişani, ca centru important al zonei, este situată pe Valea Bistriţei. Localitatea are o vechime de 500 ani, existând biserici de lemn în mai multe sate ale comunei: Pestişani, Frâncesti, Brădiceni. Localităţile din preajma muntelui, Gureni, Boroşteni păstrează elemente ale vieţii tradiţionale şi meşteşuguri legate de prelucrarea lemnului, fibrelor vegetale, lânii, creşterea animalelor. Trebuie amintit, desigur, şi satul Hobiţa din această comună, locul în care s-a născut Constantin Brâncuşi unde se poate vizita casa memorială Constantin Brâncuşi şi tabăra de sculptură care necesită o nouă reamenajare şi protecţie.

CHEILE SOHODOLULUI

CHEILE SOHODOLULUI, se află la limita nordică a județului Gorj cu județul Hunedoara, în Munții Vâlcan (o grupare ce aparține lanțului montan Retezat – Godeanu din Carpații Meridionali), în partea nordică a satului Runcu și reprezintă unul dintre cele mai impresionante peisaje carstice din România, peisaj întins pe aproximativ 12 kilometri in interiorul Munților Vâlcan, între localitatea Runcu si Poiana Contului. Sunt cunoscute și pentru faptul că aici s-au filmat numeroase scene din filmul Trandafirul Galben, avandu-l în centrul acțiunii pe ineditul personaj Margelatu. Astăzi cheile sunt strabatute de drumul judetean care face legatura, peste munte, cu zona Valea de Pești din bazinul Jiului de Vest. De-a lungul traseului (de preferat pedestru) pot fi admirate în detaliu diverse etape de evoluție ale cheilor, cu peșteri, grote, marmite, tunele prin care se strecoară apa. Formațiunile cele mai interesante sunt cele săpate de apă sau vânt în calcar: Nările, Cuptorul, Peștera Gârla Vacii, Inelul. Alte obiective care nu trebuie ratate în Cheile Sohodolului sunt Peștera Popii, unde au fost descoperite picturi rupestre cu forme antropomorfe de culoare neagra, aflată la intrarea în chei; Peștera Nării reprezintă un fenomen natural destul de rar, fiind formată din două galerii cu o lungime de aproximativ 70 de metri fiecare. Pentru cei pasionati de speologie, zona oferă multe suprize : peșteri spectaculoase și inedite avene verticale în perimetrul  speologic Valea Sohodolului/Bâlta.

ZONA POLOVRAGI accesul se face din comuna Polovragi, aflată spre est, îşi trage numele de la o plantă rară ce creşte pe aici, „polovragi”, folosită de un vraci vestit ce trăia în peştera din munte pentru a vindeca oamenii de boli ale stomacului şi oaselor. Localitatea este datată de pe vremea lui Radu cel Frumos (1462-1475). Săpături arheologice făcute la  Polovragi au dat la iveală urmele unei cetăţi şi ale unui cimitir de pe vremea dacilor. Se găsesc aici izvoare de apă minerală clorosodică, sulfuroasă, identice cu cele de la Pociovaliştea, de lângă Novaci, cu debite mari. La Polovragi, în fiecare an, în ziua de 20 iulie, are loc o mare nedeie, unde se adună gorjeni, vâlceni dar şi transilvăneni.

Aşezarea se prezintă şi ca o valoare etnografică şi folclorică deosebită. Comuna are o celebră formaţie artistică de fluieraşi, rapsozi populari, solişti vocali, un grup vocal feminin, cântăreţi din instrumente populare vechi. La intrarea în Cheile Olteţului se află Mânăstirea Polovragi, datată 1643, ridicată de Logofătul Danciu Pârâianu sub domnia lui Matei Basarab. Biserica actuală este înălţată pe locul alteia şi mai veche.

Deasupra mânăstirii, pe un vârf de munte numit ” Piatra Polovragilor”, se înalţă Crucea lui Ursache, monument memorial ridicat la 1800 în amintirea unui vătaf al plaiului Novacilor. Împrejurul mănăstirii se poate vedea o splendidă pădure de castani cu fructe comestibile. Din Polovragi se pot face câteva circuite în Munţii Căpăţânii.

PEȘTERA POLOVRAGI

PEȘTERA POLOVRAGI este situată în sudul Munţilor Căpăţânii fiind rezultatul activităţii unui vechi curs subteran al Olteţului, care a dizolvat carbonatul de calciu în drumul său. Ca urmare a cercetărilor făcute de Cercul de Speologie „Focul Viu” din Bucureşti, în anul 1974, lungimea totală a galeriilor cunoscute a ajuns la 9.000 de metri. Descrişi şi cartaţi nu sunt decât 3.200 m, doar galeriile cunoscute anterior. Peştera este săpată de apă prin dizolvarea carbonatului de calciu în versantul stâng al Cheilor Olteţului, iar gura peşterii se află la circa 200 m de la intrarea în chei, la o înălţime de 20 m faţă de talvegul Olteţului. Peştera Polovragi este o peşteră uşor de parcurs şi este electrificată.

În trecut, peştera a fost adăpost şi refugiu pentru haiduci. Se pare că în anul 1821, pandurii lui Tudor Vladimirescu au depozitat în această peşteră armele aduse de la Sibiu. Legenda spune că Peştera Polovragi a fost lăcaşul zeului geto-dec Zalmoxis, iar în apropiere s-au descoperit ruinele unei cetăţi dacice.

Zona Tismana (zonă carstică, rezervatie naturală)

Zona Tismana (zonă carstică, rezervatie naturală). Numele Tismana vine de la coniferul tisă, arbore cu lemn tare, rezistent, de culoare roşiatică ce se gasea cu secole in urma in zonă. La altitudinea de 350 – 600 m, se află, pe o suprafaţă de circa 60 ha, o rezervaţie de castani comestibili ce reprezintă o insulă de vegetaţie submediteraneană. Tismana este de asemenea locul unde apar mai multe peşteri, urmare a petrografiei regiunii şi a liniilor de abrupturi spre care se pot realiza deschideri laterale. Interesantă este Peştera Tismana, cunoscută sub denumirea de „Peştera Tezaurului”, din apropierea mănăstirii Tismana, peşteră din care ţâşneşte un şuvoi de apă ce formează o cădere de 50 m înălţime.

In partea nord-estica a judeţului gasim Parcul National Cerna – Domogled şi izvoarele Cernei. In cadrul Parcului sunt incluse şi: Piatra Cloşanilor din comuna Padeş, rezervaţie complexă cu relief calcaros, rezervaţie de stâncărie cu elemente specific mediteraneene (1.730 ha), Peştera Cloşani, Cheile Corcoaiei – pe o lungime de 40 km.

Potenţialul turistic ANTROPIC al JUDETULUI GORJ

Mănăstirea Polovragi

Mănăstirea Polovragi se află aşezată în zona de contact a Carpaţilor cu Subcarpaţii în apropierea Peşterii Polovragi (pe care a şi avut-o in administrare timp de 300 de ani), la intrarea in Cheile Olteţului. Mănastirea are o vechime de peste 500 de ani.
Comuna Polovragi îşi trage numele de la o plantă rară ce creşte pe aici, „polovragi”, folosită de un vraci vestit ce trăia în peştera din munte pentru a vindeca oamenii de boli ale stomacului şi oaselor.  Săpături arheologice făcute la Polovragi au dat la iveală urmele unei cetăţi şi ale unui cimitir de pe vremea dacilor. La Polovragi , în fiecare an, în ziua de 20 iulie, are loc o mare nedeie, unde se adună gorjeni, vâlceni dar şi transilvăneni.

Staţiunea Rânca

Staţiunea Rânca, situată de-a lungul Şoselei Transalpina, are două pârtii dotate cu teleschi şi instalaţie de nocturnă, fiind cea mai renumită staţiune de schi din Carpaţii Olteniei. Fiind declarată ca având cel mai mare potenţial turistic de iarnă nevalorificat din România, staţiunea deţine un domeniu schiabil foarte mare, situat între altitudinile de 1600 m şi până la 2100 m.

Mănăstirea  Icoana

Mănăstirea  Icoana (Crasna – Carpiniş) a fost ridicată la initiativa unui preot originar din zona respectiva, in anul 1997.

Mănăstirea (Schitul) Crasna

Mănăstirea (Schitul) Crasna a fost întemeiat în anul 1636 de marele Pitar Dumitru Filişanu, fiind o mănăstire de călugări.

Muzeul Arhitecturii Populare Curtişoara

Muzeul Arhitecturii Populare Curtişoara, înfiinţat în anul 1975, cuprinde un număr de 30 de obiective care surprind modul de viaţă al gorjenilor de-a lungul timpului. El a fost construit în jurul ansamblului format din Cula Cornoiu şi celelalte edificii ridicate de familiile care l-au stăpânit.

Castrul Roman

Castrul Roman de la Bumbeşti Jiu avea rolul de a apăra și asigura intrarea în defileul Jiului precum și de a supraveghea populația dacică de aici. Castrul a fost construit și folosit între cele două războaie de cucerire a Daciei de către romani (101-102 și 105-106); a fost construit inițial dintr-un val de pământ iar mai apoi, în anul 201, s-au ridicat ziduri de piatră. Astăzi se mai păstrează doar latura de est (167 de metri) și parțial latura de sud (88 de metri). In anul 2002 în interiorul castrului s-a descoperit un tezaur roman imperial alcătuit din 92 de monede din argint, care acoperă o perioadă de aproape 50 de ani.

Ruinele Mănăstirii Vişina

Ruinele Mănăstirii Vişina, situata la intrare in Defileul Jiului, a fost construita din piatra in timpul lui Mircea cel Batran (1386 – 1418).

Mânăstirea Lainici

Mânăstirea Lainici – la altitudinea de 450 m. Numele mănăstirii este dat de trecătoarea unde se află, cuvântul LAINICI fiind de origine grecească şi având semnificaţia de „trecătoare prin munţi de piatră”. Biserica veche zidita a fost ridicata in anii 1812 – 1813 pe locul unei vechi biserici din lemn in forma de corabie (construita in 1770 – 1794). Dupa 1990 s-a ridicat o noua biserica, lateral de cea veche – sub forma de cruce greacă.
În apropierea mănăstirii, la o altitudine de 750 – 800 m, se află Schitul Locurele, sfintit in anul 1860.

Casa Memorială Constantin Brâncuşi

Casa Memorială Constantin Brâncuşi a fost inaugurată in anul 1971, fiind un monumet de arhitectură ţărănescă. Constantin Brâncuși (1876 –1957 ) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare în sculptura contemporană. Considerat de unii critici drept cel mai mare sculptor al secolului XX, Constantin Brâncuşi este fara indoiala cel mai celebru artist pe care Romania l-a dat omenirii. A urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova, la Bucureşti si München; după șase luni pornește pe jos prin Bavaria, pana în Franța, de unde ia trenul până la Paris – unde a trăit mare parte a vieţii. În 1905 reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts. A murit la 81 de ani, lasand in urma 1200 fotografii si 215 sculpturi de o valoare estetica si culturala incalculabila.; este inmormantat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Mănăstirea Tismana

Mănăstirea Tismana este cea mai veche mănăstire din Ţara Românească. Ctitorul mănăstirii a fost călugărul Nicodim. Legenda spune că Nicodim a umblat  mult  pe  valea  raului  şi frumuseţea  peisajului  a  fost  hotărâtoare  în alegerea  locului  pentru  ridicarea  lăcaşului  sfânt,  pe  stânca  Stârminei,  cu  o cascadă ale cărei ape se prăvăleau de la înălţimea de 40 m în albia râului. Au fost  şi  alte  motive  în  alegerea  locului:  păstrăvul  râului,  pădurile  de  castan comestibil,  nucul  şi  viţa-de-vie  care  creşte  şi  în  stare  sălbatică,  dar  şi evenimentele istorice legate de menţinerea independenţei Ţării Româneşti şi stăvilirea înaintării influenţelor catolice la sud de Carpaţi. Pe spatele unui document al domnitorului Ţării Româneşti Dan al II-lea sunt consemnate două date şi anume că biserica s-a sfinţit în anul 6886, adică 1377-1378 şi că Nicodim a murit în anul 6915 (1406-1407).
În apropierea mănăstirii se gaseşte Schitul Cioclovina.

Casa Memorială Tudor Vladimirescu

Casa Memorială Tudor Vladimirescu – cel care avea sa conducă revoluția de la 1821. Casa este o locuintă tipic țărănească, cu pridvor de lemn. Cele două camere ale sale reușesc sa redea atmosfera satului romanesc de la începutul secolului al XIX-lea și să zugrăvească prin imagini și documente viaţa și activitatea lui Tudor. Este situată la 50 km sud est de Tg-Jiu.

Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu

Ansamblul sculptural Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu, cunoscut și sub numele de Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu, este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul primului război mondial, proiectat și construit de Constantin Brâncuși.

Cele trei componente sculpturale monumentale, singurele din toată creaţia artistului situate în aer liber – Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Fără Sfârșit, sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime totală de 1.275 m.

Masa tăcerii, lucrată în calcar, reprezintă masa dinaintea confruntării în bătălia la care urmează să participe combatanții. Timpul este prezent, fiind reprezentat prin 12 scaune-clepsidre, care îl măsoară. Totul decurge în tăcere.

Poarta sărutului, construită din travertin arată ca un arc de triumf, simbolizând triumful vieții asupra morții sau trecerea spre o alta viată. Motivul sărutului, prezent pe stâlpii porții, ar putea fi interpretat și ca ochii care privesc spre interior. Brâncuși a fost ajutat în executarea acestei piese de doi cioplitori în piatră: Ion Alexandrescu din București și Golea din Dobrița. Întreaga lucrare este dispusă pe un ax de oțel încastrat într-o fundație de beton cu latură de 5 m.

Coloana Infinitului  reprezintă înălțarea la cer. Inaugurată la 27 octombrie 1938, Coloana are o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 15 moduli octaedrici, respectiv având la extremitățile inferioară și superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiți mărgele de către Brâncuși. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea ei originală a fost Coloana recunoștinței fără sfârșit și a fost dedicată soldaților români din Primul război mondial căzuți în 1916 în luptele de pe malul Jiului.
Brâncuși însuși o denumea „un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească”.
Alămirea Coloanei s-a făcut la fața locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România și a fost adusă special din Elveția. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + „mărgele”) este de 29.173 kg.

Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel se află pe axul Căii Eroilor și a fost integrată creației brâncuşiene, realizând o legatură între elementele ansamblului sculptural.
Ridicată pe locul unei alte biserici ce data din anul 1777, clădirea a fost reconstruită între anii 1927 și 1938 și inaugurată odata cu complexul executat de Brâncuşi, 7 noiembrie 1937. Pictura în stil neobizantin a fost executată în frescă de către pictorul gorjean Iosif Keber.

Palatul comunal (azi Prefectura)

Palatul comunal (azi Prefectura) a fost construit în anul 1898. Decorația exterioară și cea interioară, în stil maur, dau o notă de unicitate și monumentalitate construcției. În 1904 se instalează telefoanele și se achiziționează un ceas ce va fi montat în turlă în anul 1905.

Biserica Sfinții Voievozi

Biserica Sfinții Voievozi, aflată în Piața Victoriei, în fața Palatului Comunal, este ctitoria negustorilor Dobre Sîrbu și Radu Cupetu ale căror portrete pot fi văzute în pronaos. Construcția s-a realizat între 1748-1764, imobilul fiind cunoscut și sub numele Biserica Negustorilor, Biserica Domnească și chiar Biserica de la Jiu. Planul bisericii este în formă de cruce. Construcția a suferit de-a lungul timpului mai multe intervenții care nu i-au alterat forma originală.

Colegiul  Național Tudor Vladimirescu

Colegiul  Național Tudor Vladimirescu, clădire monumentală – a fost contruita in anii 1896 – 1898. Vizavi, Statuia lui Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821 și al pandurilor, ridicată pe locul unde a avut loc o întâlnire între Tudor Vladimirescu și panduri înainte de a pleca la Padeș.

Casa Memorială Ecaterina Teodoroiu

Casa datează din anul 1884. În această casă a văzut lumina zilei Cătălina – eroină naţională. Aceasta a participat voluntar la luptele din Primul Război Mondial. A căzut eroic în fruntea plutonului pe care îl comanda, ca sublocotenent, în luptele de la Mărăşeşti – august 1917.

Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu

Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu se află în mijlocul Pieţei Victoriei, în faţa Prefecturii şi a Bisericii Sfinţii Voievozi şi completează atmosfera încărcată de spiritualitate şi istorie pe care le degajă amenajarea acestei pieţe. Realizat în 1935, din iniţiativa Ligii Femeilor din Gorj, mausoleul un sarcofag aşezat pe un postament cu trei trepte, din piatră albă, este creaţia sculptoriţei Miliţa Pătraşcu, elevă a marelui Constantin Brâncuşi. Monumentul ne înfăţişează prin basoreliefurile de pe feţele laterale ale sarcofagului momente din viaţa eroinei: pe faţa dinspre miazăzi, un tablou bucolic prezentând copilăria, în cadrul vieţii din satul ei natal; pe latura opusă, o vedem în medalion, salutată de cercetaşii din care a făcut parte, ca elevă de curs secundar; celelalte două feţe ne-o înfăţişează în război, pornind la atac cu plutonul şi momentul final, când este dusă la locul de odihnă de mâini pioase de soldaţi. În cele patru colţuri, veghează patru femei în costum naţional, ţinând în mâini câte o cunună de lauri. În acest loc, se odihnesc rămăşiţele eroinei, aduse din Moldova şi reînhumate în Gorjul natal în iunie 1921.

Muzeul Judeţean Gorj

A fost fondat în anul 1894, prin strădania lui Alexandru Ştefulescu. Clădirea a fost renovată în anii 2007-2008. Sunt  expuse  materiale  din  paleolitic,  neolitic,  din  epoca  bronzului, perioada  dacică,  daco-romană,  documente  din  timpul  primelor  formaţiuni statale,  din  feudalism  şi  din  perioada  modernă.

Muzeul de Artă

Muzeul de Artă a fost înfiinţat în anul 1984, iar din 1993 funcţionează în sediul situat în Parcul Central al municipiului. Oferă vizitatorilor icoane româneşti vechi de o valoare artistică deosebită, studii şi picturi de Vasile Blendea şi Iosif Keber, pasteluri, exponate din secolul al XVII-lea aparţinând şcolilor flamandă şi italiană, picturi de   Alexandru Ciucurencu,  Corneliu  Baba  şi  mulţi  alţi  artişti  clasici  şi contemporani.

Ceasul solar polonez

Ceasul solar polonez este singura mărturie rămasă a lagărului construit în Târgu Jiu pentru adăpostirea refugiaților polonezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și, ulterior, a deținuților politici care se opuneau regimului antonescian. Ceasul a fost realizat în anul 1940 de către polonezii închiși în lagăr.